Agentia Nationala pentru Romi Președintele ANR, Iulian Paraschiv, ales Președinte al Comitetului ADI-ROM al Consiliului Europei

Date:

În perioada 1–2 aprilie 2025, la Strasbourg, a avut loc cea de-a 11-a reuniune a Comitetului de Experți privind Problematica Romilor și Nomazilor (ADI-ROM), organizată de Consiliul Europei. Președintele Paraschiv a participat activ la lucrări, iar în cadrul sesiunii dedicate alegerilor, a fost ales în unanimitate în funcția de Președinte al Comitetului, după încheierea mandatului său de Vicepreședinte.
Împreună cu noul Vicepreședinte, Roberto Bortone (Italia), cei doi își vor începe mandatul de un an în octombrie 2025. Prioritatea lor: întărirea cooperării între statele membre și societatea civilă pentru politici eficiente de incluziune.
Dl. Paraschiv a moderat grupul de lucru „Creșterea participării democratice și a încrederii publice”, unde s-a discutat despre implicarea romilor și nomazilor în luarea deciziilor și despre consolidarea încrederii între comunități și instituțiile publice.
O sesiune specială a reprezentanților ADI-ROM, comună cu reprezentanți ai societății civile, a adus în prim-plan nevoia de combatere a atitudinilor antirome, prin măsuri legale, politici publice și campanii de conștientizare.
Această reuniune confirmă încă o dată angajamentul Consiliului Europei pentru incluziune și drepturi egale. Ne bucurăm că România are un rol activ în acest proces!

Distribuie:

Populare

Mai multe
Recomandate

Partida Romilor Pro-Europa Cluj investește în viitorul comunității din Pata Rât printr-un nou program de formare profesională

Lucrările de modernizare și întreținere a infrastructurii din Sectorul...

Cristian Popescu Piedone pune interesul Bucureștiului pe primul loc: PNRR susține proiectele Capitalei și își consolidează echipa pentru 2028

Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Naționalist Reformarea României (PNRR),...

Partida Romilor Pro-Europa – 35 de ani în slujba comunității. Educația, șansa reală pentru viitorul romilor

De peste trei decenii, Partida Romilor Pro-Europa (PRPE) demonstrează...