Banii din umbră ai ONG-urilor: cine finanțează și de ce se ascund sponsorii

De fiecare dată când apare o propunere privind transparența finanțării ONG-urilor, asistăm la același spectacol. Organizații care ani la rând au cerut explicații politicienilor, instituțiilor și companiilor private devin brusc deranjate atunci când cineva le cere să spună clar cine le finanțează și cu ce sume.
Întrebarea este simplă: dacă nu au nimic de ascuns, de ce se opun transparenței?
În România există ONG-uri care au ajuns să influențeze dezbateri publice, campanii civice și chiar direcții politice. Unele dintre ele apar zilnic în spațiul public, atacă adversari politici, susțin anumite cauze și încearcă să influențeze opinia publică. Este dreptul lor. Dar și cetățenii au dreptul să știe cine plătește pentru această influență.
De-a lungul anilor, în spațiul public au existat numeroase discuții despre finanțările venite din exteriorul țării, inclusiv din partea unor fundații internaționale asociate cu miliardarul american George Soros. Susținătorii acestor finanțări spun că ele sprijină democrația și societatea civilă. Criticii susțin însă că astfel de fonduri pot influența agenda publică și politică a unor organizații.
Indiferent de poziția fiecăruia, soluția nu este secretomania, ci transparența totală. Dacă banii sunt curați și provin din surse legitime, atunci publicarea donatorilor și a sumelor nu ar trebui să reprezinte o problemă.
Romanii au dreptul să știe dacă o organizație este susținută de donații individuale, de companii, de fundații internaționale sau de persoane influente. La fel cum politicienii sunt obligați să își declare finanțările, iar presa este întrebată cine o finanțează, aceeași regulă ar trebui să se aplice tuturor.
În ultimii ani, anumite ONG-uri au devenit actori politici de facto. Nu participă la alegeri, dar influențează puternic discursul public. În aceste condiții, transparența nu mai este doar o opțiune morală, ci o obligație față de cetățeni.
Nimeni nu contestă rolul important pe care îl au multe organizații care ajută copii, persoane vulnerabile sau comunități aflate în dificultate. Problema apare atunci când unele ONG-uri solicită transparență pentru alții, dar refuză să ofere aceeași transparență despre propriile finanțări.
De aceea, întrebarea rămâne deschisă: dacă nu există nimic de ascuns, de ce atâta rezistență atunci când se cere publicarea surselor de finanțare?
Încrederea se câștigă prin transparență, nu prin refuzul de a răspunde la întrebări legitime. Iar într-o democrație matură, nimeni nu ar trebui să fie mai presus de obligația de a explica cine îl finanțează și în ce scop.