Angajatii primăriei sectorului 5 au reușit să igienizeze curtea unei familii, un adevărat pericol pentru sănătatea publică.
La sesizarea vecinilor care reclamau prezența șobolanilor, reprezentanții Primăriei s-au prezentat la adresa respectivă, unde au descoperit un morman impresionant, de gunoi.
Vreme de 28 de ani, familia respectivă reușise să strângă peste 50 de tone de deșeuri, după cum povestește unul dintre vecini.
” Fiind o familie nevoiașe, a început să strângă câte o cărămidă, câte una, câte una, doar, doar să-și mai repare ce avea și el stricat, pe acolo. Și, pe urmă, a început cu sticle, cu fiare, să la vanda5, să le ducă la REMAT, pentru supraviețuire.
Să dea Dumnezeu să nu mai strângă și să fie bine “, a povestit domnul din vecini.
Fiind vorba, însă, despre o proprietate privată, chiar dacă existau nenumărate reclamatii ale vecinilor, Primăria Sectorului 5 avea nevoie de acordul proprietarului, pentru a igieniza terenul.
“Eu am intrat și am văzut reclamațiile de pe stradă și eu nu suport să văd , în Sectorul 5, așa ceva. Păi, unde suntem? În Evul Mediu?
Dar, credeți-mă, două săptămâni am dus muncă de lămurire, ca să ajungem, azi. Azi, trebuia să fim la 11, n-a mai vrut. Pe urmă, la 12, că s-a răzgândit. Pe urmă, la 1, când am venit, , ați văzut, iarăși s-a răzgândit.
Suntem în a treia zi, consecutiv, în care s-au ridicat peste 50 de tone de deșeuri menajere, care s-au găsit, la această locuință.
Le-am promis locuitorilor acestei străzi că vom salubriza”, a explicat primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, pentru București FM.
Pentru a-l convinge pe proprietar să accepte să îi fie salubrizată curtea, edilul Sectorului 5 a trebuit să îi promită că toate materialele de construcții ce vor fi găsite în mormanul de gunoi, vor fi păstrate și reașezate, în curte, așa cum va dori acesta.
“Am venit să facem curățenie, dar trebuie să ne înțelegem și cu omul, să avem acordul. (…) Avem foarte multe sesizări de la vecini, toți oamenii spun că, din cauza gunoaielor de aici, sunt șobolani. Dacă vreți să stăm liniștiți toată lumea și să stați, în continuare și să nu vă deranjeze nimeni,noi trebuie să luăm tot ce este gunoi, aici, să aruncăm.
Eu vă promit că toate cărămizile și tot ce aveți, aici, le scot, le pun, aici, și, când e curat, în curte, vi le pun, în curte, unde vreți dumneavoastră. Dar să fie igienizat.
Eu am venit prietenește, la dumneavoastră, să vă spun și să vă ajut. Nu e mai bine să fim prieteni decât să fim dușmani”, i-a spus primarul Vlad Popescu Piedone, proprietarului.
Primind asigurările edilului, proprietarul a permis accesul muncitorilor de la Societatea Salubrizare 5, din subordinea Consiliului Local. Aceștia au reușit să igienizeze curtea.
Mircea Apostolescu