Intrarea Șimleu, complet modernizată în Sectorul 5!

Date:

Locuitorii din zona Intrarea Șimleu beneficiază, începând de acum, de o stradă complet asfaltată, după finalizarea lucrărilor realizate de autoritățile din Sectorul 5. Drumul de pământ, care ani la rând a creat probleme șoferilor și pietonilor, a fost transformat într-o arteră modernă, sigură și ușor accesibilă.
Intervenția a venit în urma numeroaselor sesizări primite din partea cetățenilor, care au reclamat starea degradată a carosabilului și dificultățile întâmpinate, mai ales în perioadele ploioase, când zona devenea aproape impracticabilă.
Deși Intrarea Șimleu se află în administrarea Administrația Străzilor București, Primăria Sectorului 5 a făcut toate demersurile necesare pentru preluarea și executarea lucrărilor, astfel încât proiectul să fie finalizat într-un timp cât mai scurt.
Reprezentanții administrației locale spun că astfel de intervenții vor continua și în alte zone ale sectorului unde infrastructura necesită modernizare urgentă. Autoritățile transmit că sunt deja identificate mai multe străzi pentru care vor fi solicitate aprobările necesare în vederea asfaltării și reabilitării.

Distribuie:

Populare

Mai multe
Recomandate