Poliția Locală Sector 5 dezbatere cu elevii de liceu din sector.

Date:

Florin Chioran, directorul general adjunct al Poliției Locale Sector 5 dorește ca prin aceste acțiuni copiii să fie cât mai conștienți de rolul lor în societate, să fie prevenită violența în școli, iar problemele pe care le au elevii să poată fi rezolvate cât mai ușor. Discuțiile au avut loc la Liceul Teoretic Ion Barbu, în prezența domnului doctor psiholog Cristian Andrei și a domnului primar al Sectorului 5, Cristian Popescu-Piedone. Doctorul Cristian Andrei a stat de vorbă cu elevii, pentru că implicarea acestora în dezbaterile despre problemele care îi preocupă, îi ajută în dezvoltarea psiho-socială și în educarea lor, astfel încât să poată lua deciziile potrivite. Discuțiile interactive au fost extrem de apreciate, atât de elevi, care și-au putut exprima punctul de vedere, dar și de cadrele didactice și de primarul Sectorului 5, Cristian Popescu-Piedone. Domnul primar a stat de vorbă cu elevii din Liceul Teoretic Ion Barbu și le-a transmis că, în perioada următoare, va participa mai des la astfel de activități. Cristian Popescu-Piedone i-a încurajat pe adolescenți să fie curajoși, să își spună mereu punctul de vedere și să își urmeze visele în viață, indiferent de obstacolele care pot apărea.

Distribuie:

Populare

Mai multe
Recomandate

Cristian Popescu Piedone pune interesul Bucureștiului pe primul loc: PNRR susține proiectele Capitalei și își consolidează echipa pentru 2028

Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Naționalist Reformarea României (PNRR),...

Partida Romilor Pro-Europa – 35 de ani în slujba comunității. Educația, șansa reală pentru viitorul romilor

De peste trei decenii, Partida Romilor Pro-Europa (PRPE) demonstrează...

Noua „meserie” din lumea interlopă: activistul de Facebook, bine plătit să urle

În ultimii ani pare să fi apărut o nouă...

Copiii spun adevărul fără filtre! „Generația Încrederii” revine cu un episod care cucerește inimile

Uneori, cele mai frumoase lecții despre viață vin chiar...