Furie totală în rândurile mișcărilor „civice” și politice ale mișcării #rezist, după ce președintele Nicușor Dan a ignorat cererile imperative ala acestora și, în total dezacord cu dezideratele lor, a numit în funcțiile de conducere la nivelul marilor parchete procurorii propuși de ministrul Justiției, Radu Marinescu. Pentru această sfidare a maselor #rezist care se plâng, acum, că doar datorită lor a devenit președinte, Nicușor Dan a căpătat, pe rețelele de socializare, porecla „Nicușor PeSeDan”, iar o celebră protestatară anti-PSD l-a gratulat chiar și cu celebra „plăcuță suedeză”, rectificată: „M..e Nicușor Dan”. Valurile de reproșuri, invective și insulte la adresa președintelui României răzbat din postările asociaților săi politici de la USR influencerii jurându-se că nu-l vor mai sprijini sau vota dacă va candida pentru un al doilea mandat.
Bolojan noul” Mesia “
Iar în această bulă #rezist se pun bazele construiri noului „mesia”, ca unic salvator al idealurilor ei politico-ideologice, în persoana lui Ilie Bolojan. Atitudinea acestor elemente demonstrează, încă o dată, dacă ar mai fi fost nevoie, că planul antijustiție pe care l-au declanșat în luna decembrie a anului trecut, odată cu punerea pe piață a filmului Recorder, a vizat, de fapt, punerea în funcțiile de conducere la marile parchete a unor procurori anume, însă, la final, proiectul a fost aruncat în aer chiar de către Nicușor Dan, pe care, după cum se înțelege din reacțiile publice ale celor profund nemulțumiți, nu mai servește „cauza”.
Proiectul #rezist de acaparare a funcțiilor de conducere la DNA, DIICOT și Parchetul General a eșuat lamentabil. Președintele „lor” nu mai este exclusiv al lor, deoarece a decis ca, la mai puțin de 24 de ore de la primirea propunerilor de numire din partea ministrului Justiției, să și emită decretele de numire. Fapt ce a făcut ca șocul grupărilor #rezist să crească în intensitate.
Rețelele de socializare s-au umplut de postări și comentarii la postări împotriva președintelui României, iar, din această „dezbatere”, plină de injurii, acuzații și invective, s-au conturat, în bula respectivă, trei idei fundamentale. Prima și cu caracter general este aceea că Nicușor Dan este un trădător, care a bătut palma cu PSD și care a acționat contrar dorinței acestui segment de presiune de a numi în funcțiile de procurori-șefi persoanele „care trebuie”.
A doua concluzie este un regret întârziat al „nicușoriștilor” că, la alegerile prezidențiale din luna mai a anului 2025, au trădat-o pe Elena Lasconi în favoarea lui Nicușor Dan. Există numeroase comentarii potrivit cărora Lasconi ar fi servit fără să crâcnească această cauză a numirii procurorilor.
Ilie noua „icoană”
Însă a treia și cea mai răspândită idee, de 24 de ore încoace, este că toate facțiunile #rezist din ONG-uri și politică trebuie să se lepede de Nicușor Dan și să-și unească toate forțele pentru a-l promova drept unic salvator al cauzei pe actualul premier Ilie Bolojan.
Bolojan a devenit noua „icoană” a #rezist. Se vorbește, în sute de comentarii de pe rețelele de socializare, ca USR și PNL să facă front comun împotriva PSD și a lui Nicușor Dan. Este un curent de opinie generalizat la nivelul bulei că Nicușor Dan a dat deja undă verde PSD să îl dea jos pe Ilie Bolojan de la Palatul Victoria, iar acest lucru generează jale mare.
S-a ajuns până acolo încât unii dintre cei autodeclarați simpatizanți ai USR să susțină că, la alegerile prezidențiale din 2025, l-au votat pe Nicușor Dan nu pentru el, ci din două alte motive. Primul, să nu ajungă președinte George Simion sau Crin Antonescu, iar al doilea, pentru că Nicușor Dan ar fi promis că îl va pune prim-ministru pe Ilie Bilojan.
Devine, astfel, absolut clar că toată secta activistă se poziționează în spatele lui Ilie Bolojan, ceea ce generează un viitor conflict deschis între Ilie Bolojan și Nicușor Dan în perspectiva alegerilor parlamentare din anul 2028, dar mai ales a alegerilor prezidențiale din anul 2030.
„Labilule”, „trădătorule”, „neterminatule”, „Mwooie Nicușor Dan”
Reacția foștilor său susținători a fost una fără precedent. Și au sărit cu picioarele pe Nicușor Dan. Unul dintre aceștia este fostul ministru USR al Justiției, Stelian Ion. Altul este Cristina Prună, senatoare USR. Altul este Cristian Ghinea, celebrul strateg USR. Iar lista continuă cu influenceri de genul Tudor Chirilă sau Andrei Caramitru. Până și contul de Facebook al lui Mihai Șora (mort din februarie 2023, la vârsta de 106 ani) s-a reactivat, apărând o postare dedicată aceluiași „sacrilegiu” înfăptuit de Nicușor Dan. Apoi, a reacționat violent și Vlad Gheorghe, un susținător al lui Nicușor Dan, dar care s-a transferat, cu arme și bagaje, la Ilie Bolojan.
Atacurile au, însă, o virulență ieșită din comun. Spre exemplu, celebra activistă #rezist Angi Șerban, participantă la acțiunile de stradă neautorizate din anii 2017 – 2018 din Piața Victoriei și membră a organizației „Corupția Ucide”, a postat, pe contul său de Facebook, un videoclip la care a inserat haștagul „#mwooie Nicușor Dan”, schimbând, astfel, plăcuța suedeză anti-PSD în anti-Nicușor Dan.
Tot Angi Șerban a mai scris că „a îngropat definitiv Justiția labilul ăsta de Nicușor Dan. (…) Și noi ne-am luat amenințări cu moartea pentru terminatul ăsta. De-aia era el nervos pe noi la Cotroceni, că avea de livrat. Să-ți iei la revedere de la mandatul 2, trădătorule. Ai ales tabăra infractorilor. Să vă faceți bagajele și hai să ne cărăm din jegul ăsta de țară. N-are rost. Să rămână ei cu ei”.
Iar ca tabloul să fie complet, în mii de mesaje și comentarii de pe conturile de socializare, președintele României a căpătat o poreclă nouă: „Nicușor PeSeDan”.